sunt povesti care merita spuse.

sunt lucruri de care numai unii isi amintesc.

eu sunt o persoana care nu uita. uneori as vrea sa pot s-o fac, alteori incerc sa ma incurajez si sa spun ca eu sunt facuta din toate bucatile din trecut.uneori ma sufoca si da, e trist si doare! dar (?)

undeva pe la mijlocul celei de-a doua beri si a conversatiei cu cineva, ajunsesem la o concluzie: oamenii ar trebui sa se casatoreasca cu prima lor iubire. si spun asta eu, care nu cred in casatorie! dar astazi m-am pus sa ma gandesc la concluzia mea: oare oamenii ar mai fi la fel daca nu s-ar trezi intr-o dimineata si ar avea inima sfasiata?  ar mai aprecia lucrurile asa cum trebuie daca n-ar suferi?

mama mea are 54 de ani. este casatorita cu tata de 30 si impreuna de 36 ani. cu putina matematica ajung la concluzia ca mama mea s-a casatorit cu prima ei iubire. i hate my dad, i really do, dar cand ma uit la cat de fericita e mama cu el raman socata, poate si invidioasa. ea a fost alaturi de el cand a facut facultatea, cand a inceput sa fie profesor in Maramures si a stat departe de ea, ea a acceptat ca el mai are un copil si a fost de acord sa nu ne spuna noua, mie si sora-mii, nimic despre asta. mama mea nu a facut o facultate ca sa poata fii alaturi de el. pana acum cativa ani mi se parea atat de nedrept ca ea a renuntat la atatea pentru el (chiar daca acum castiga de 10 ori mai mult decat el si datorita jobului a locuit in cele mai frumoase locuri din lume, printre care Paris-1 an ). Ma uitam la pozele cu mama mea cand era tanara si auzeam povesti : „era cea mai frumoasa! ” ,”avea o mie de pretendenti” , „avea cele mai frumoase picioare si cei mai patrunzatori ochi”. si tata era frumos, al dracului de frumos : 1.96, brunet cu niste ochi albastri absolut superbi, cei mai frumosi pe care i-am vazut in viata mea, cu un corp extraordinar, fiind in echipa de baschet,fotbal,handbal si inot, student la sport. si totusi ma gandeam daca a meritat tot sacrificiul ei. Apoi mama mea a facut cancer. a ajuns de la 50 de kg la 90 in cateva luni, i-a fost taiat un san, a ramas cu o cicatrice imensa si absolut ingrozitoare pe piept si brat, a facut chimioterapie si a chelit, a vomat in fiecare noapte timp de 3 luni, iar el a fost acolo si a tinut-o de mana. acum se plimba de aceeasi mana pe strada, viziteaza europa, se baga in pat cu ea si probabil inca mai fac dragoste.  ii spune ca e frumoasa.isi fac cadouri,surprize,glumesc,se cearta numai in masina cand gresesc autostrada, catre un alt loc frumos de vizitat, i-am vazut pupandu-se pe buze.  se iubesc! de 36 ani.

cum pot eu, totusi , sa nu mai cred in dragoste? erau alte vremuri? oamenii apreciau mai mult?erau mai romantici? iubeau mai mult?se straduiau mai mult? stiau sa faca sacrificii? sau pur si simplu mama a fost norocoasa?

Anunțuri