m-am pus astazi sa fac curat in casa caci urmeaza sa vina ai mei din Elvetia, iar mama este obsedata de curatenie/perfectiune. imi e greu sa fac curat pentru ca mi-e scarba inclusiv de praf. Asa ca mi-am pus una bucata pereche de manusi chirurgicale si m-am apucat de curat. in timp ce ma intorceam de la dus gunoiul ma priveam ciudat: pantaloni scurti,maieut minuscul, bocanci si manusi chirurgicale,noaptea,undeva pe la 1 si jumatate.

si am inceput sa ma gandesc

daca pentru asta port manusi, iar in relatiile sexuale folosesc prezervativ pentru a ma proteja, atunci de ce in relatie nu exista o astfel de protectie? de ce construiesc ziduri de aparare in relatiile cu „cunostintele”, iar in relatie nu? de ce se ajunge la un punct in care spui: hai sa fim noi insine, dar asta inseamna de fapt sa fim „eu” insine? de ce nu pot sa ma construiesc pe mine intr-un noi? o fi protectia aia de care ziceam mai devreme si pe care nu stiu sa o folosesc? de foarte multe ori m-am gandit ca o relatie perfecta este cu un om care te accepta si te iubeste pentru ceea ce esti, dar oare nu ar trebuie sa te iubeasca pentru ceea ce esti atunci cand esti cu el?

de ce ne vine atat de usor sa ne protejam picioarele,mainile,capul,sufletul, dar nu il putem proteja pe cel de langa noi? nu cred ca sunt singura. imi povestea cineva ca ea si-a gasit un tip care o iubeste si ii accepta crizele de isterie. ea, la randul ei, il iubeste pe el, dar daca il iubeste nu ar trebui sa nu mai aiba acele crize? nu ar trebui sa renunte la ele si sa faca tot posibilul sa se schimbe pentru el? e atat de rau sa te schimbi pentru cineva? caci pana la urma: te schimbi pentru el sau el este doar impulsul de care aveai nevoie sa o faci pentru tine?

se spune ca ajungi sa cunosti oamenii in timp. eu cred ca de fapt ajungi sa le cunosti partile negative in timp, cele pe care nu si le arata la prima intalnire, poate nici a doua, nici a treia. ci doar mai incolo..atunci cand te simti atat de confortabil cu cineva incat .. esti tu.. mai putin amabil, mai putin respectuos. atat femeile cat si barbatii se chinuie sa agate pe cineva aratand bine, vorbind frumos, fiind simpatic si amuzant. apoi toate astea dispar pentru ca apare „confortul” . n-ar fi mai bine daca nu ar mai aparea? daca ai avea mereu frica sa nu il pierzi, frica aia ca cineva mai bun poate oricand sa apara? n-ar fi mai bine daca nu ne-am mai baza pe iubirea „promisa si eterna” a celuilalt si ne-am comporta mereu ca la prima intalnire? n-ar fi mai bine daca fiecare zi ar fi prima data si am incerca sa il facem sa se indragosteasca?

ma gandeam la reclama aia cu „nu mai esti barbatul de care m-am indrgostit”. oricat de patetic ar suna ca am ajuns sa analizez reclama aia..menita sa fie amuzanta..totusi am sa o fac. poate femeia aia nu gresise atat de mult. da, ea l-a pus sa se tunda, sa isi vanda motorul etc. dar poate ca barbatul de care ea s-a indragostit nu ar fi facut asta niciodata, iar ea doar ii testa limitele, sa vada cat de mult poate sa il schimbe. se poate totusi ca cineva sa iti ceara sa te schimbi in ceva ce stie ca nu ii va placea, chiar daca persoana aia te iubeste? in cazul meu, cineva vroia sa ma faca optimista..si totusi s-a indragostit de mine asa pesimista si sarcastica.. oare daca m-as fi schimbat ar fi ajuns sa ma iubeasca sua doar mi-ar fi spus: nu mai esti femeia de care m-am indragostit?

Anunțuri