de cateva ori am fost gata sa-mi abandonez intreaga viata iubirii. sa schimb tot ce insemna ceva pentru mine si sa ma mut intr-o alta lume , in care singurul lucru cunoscut sa fie cel pe care il iubeam. un astfel de sacrificiu trebuie sa fie rodul iubirii…sau poate viata insasi era consumata? o terminasem cu viata aceea,probabil,dar nu puteam sa recunosc,din incapatanare,teama sau poate fiindca nu stiam inca, obisnuinta fiind o legatura atat de puternica.

ma gandesc ca se intampla adesea ca cei care simt nevoia de schimbare sa aleaga o noua dragoste si apoi sa-si ridice mainile spre cer si sa dea vina pe soarta. dar nu e soarta de vina sau, cel putin, nu daca soarta e ceva din afara noastra;e o alegere facuta in secret, dupa nopti de alean.

dupa ce m-am scuturat de pasiuni, ca un caine care-si usuca blana dupa ce a cauzt intr-un sant, descopar ca nu pot intelege ce m-a ravasit astfel. fiinta iubita e superficiala, lipsita de minte, lipsita de simtire, mercantila, calculata,neghioaba. bineinteles ca aceste ganduri ma protejeaza, dar ma fac sa par si complet naiva sau lipsita de ratiune.

asa ca voi explica dupa cum urmeaza.

un barbat sau o femeie, cazand in mreaja unor vise ce nu pot fi rostite, despre o viata pe care nu o are, se trezeste in fata unei usi sapate in perete. o deschide. in spatele acelei usi se afla viata aceea si un barbat sau o femeie care face parte din ea. poate ca nu-si doreste bogatii, ci chiar lipsa poverii lor, dar viata aceea secreta iese brusc la iveala. e adevarata sa casa si dragostea sa.

poate ca sunt cinica atunci cand spun ca rar se intampla ca cel iubit sa fie mai mult decat o forma data viselor celui indragostit. si poate ca asta e de-ajuns. a fi muza poate fi suficient. durerea apare cand visele se schimba, asa cum se intampla, asa cum trebuie sa se intample. brusc, orasul vrajit dispare si te trezesti iarasi singur, in desertul batut de vanturi. cat despre fiinta iubita, ea nu te-a inteles. dar adevarul e ca nici tu nu te-ai inteles pe tine niciodata.

Anunțuri