imi amintesc cu noastalgie cum in copilarie ma intrista mai tare daca murea vreun caine din parcare decat vreun vecin. acum , cand jurul meu dispar prietenii ,parca ma intristeaza la fel. pe vremea aceea ma protejau blocurile,masinile, bara de batut covoare,conductele de apa, bancile ruginite, dar acum? cine ma mai protejeaza? blocurile nu sunt ale mele, masinile au nr necunoscut, conductele de apa sunt rare, iar cand se ivesc au culori aprinse. aici nici cartile nu mai miros la fel. paginile sunt incarcate de istorie si valoare culturala , nu mai sunt doar prafuite si personale. fetele sunt machiate cu farduri MAC, au creepers de la new look, panataloni de piele din mall. baietii nu mai au bratari cu tinte, nu se mai uita incruntat. scrisorile nu mai sunt romantice, doar demodate, mesajele nu mai sunt trimise printre lacrimi,ci doar ca sa consumi oferta, noi nu ne mai intalnim toti in acelasi loc, la aceeasi ora , fara sa ne vorbim, ci dam check-in pe facebook din nu stiu ce club.

imi amintesc nostalgica de cainii care mureau. 

acum e doar mov si zapada care se topeste. sunt doar buvnite pe ate si cerneala sub piele. mainile tale sunt lemn si gheata si as vrea sa ma strapunga pe sub ochi, sa-mi gaureasca sanii si sa le topescpe sub plamani.